Locaţia curentă este: Prima pagină / Stiri / Planificare strategică SSMR la Oradea

Planificare strategică SSMR la Oradea

Centrul social ”Acoperământul Maicii Domnului” gazda evenimentului național

La Centrul social adresat persoanelor afectate de scleroză multiplă din Oradea, centru ce poartă hramul ”Acoperământul Maicii Domnului” și beneficiază de coordonare a activităților de specialitate din partea Asociației Filantropia din Oradea, a avut loc sâmbătă, 9 februarie 2013, o intalnire de planificare strategica a federației naționale a persoanelor afectate de scleroza multiplă, Societatea de Scleroză Multiplă din România, organizație fondată de centrul din Oradea. La aceasta reuniune au participat patru reprezentanți ai Consiliului Director ai SSMR, membrii ai Adunarii Generale SSMR și angajați ai Biroului National SSMR. Această întâlnire a fost organizată cu sprijinul financiar al Forumului European al Pacienților (EPF) și al partenerului sau consultativ, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, care a oferit serviciul de consultanță și moderare pe întreaga sesiune de lucru.

Agenda de lucru a întâlnirii a cuprins urmatoarele subiecte: elaborarea viziunii, misiunii și a valorilor organizației, analiza factorilor interesați și a celei situaționali prin identificarea problemelor cruciale cu care se confruntă organizația, precum și domeniile de activitate ale SSMR. Partea a doua a întâlnirii s-a concentrat asupra stabilirii scopurilor strategice, a acțiunilor și indicatorilor de monitorizare pentru fiecare acțiune hotărâtă. Toate aceste aspecte urmează a fi prezentate și discutate în cadrul Adunării Generale din acest an cu toți membrii SSMR.

 

Link-uri pentru eveniment:

www.smromania.ro

Tag-uri prima-pagina
Navigare