Locaţia curentă este: Prima pagină / Evenimente / Tur Ciclist SM / O iniţiativă de voluntariat comunitar

O iniţiativă de voluntariat comunitar

Înscrie-te la proxima ediție a turului!

 

Turul Ciclist SM este inspirați de Cursa Ciclistă Rotary, realizată la Oradea în Iunie 2010, cu un sprijin local larg, un grup de tineri studenți și cadre didactice de la Universitatea din Oradea, Facultatea de Kinetoterapie din Oradea, membrii ai Federației Române a Asociațiilor de Kinetoterapie, au propus Clubului Rotary Oradea realizarea unei acțiuni filantropice prin organizarea unui tur ciclist pentru promovarea cauzei persoanelor afectate de scleroza multiplă, o boală neurologică autoimună, invalidantă, care afectează în România peste 10000 de persoane. Astfel a luat naștere Turul Cilcist SM, purtând amprenta parteneriatului format din Clubul Rotary Oradea, Federația Română a Asociațiilor de Kinetoterapie, Asociația Filantropia Oradea, Asociația Plus și Fundația de Scleroză Multiplă Bihor.

 

Turul Ciclist SM are ca scop conștientizarea publică în privința sclerozei multiple și colectare de fonduri pentru sprijinirea persoanelor afectate de această maladie.

 

Participanţii sunt voluntari la această activitate care se desfăşoară pe un traseu de minim 200 Km, traversând comunităţi diverse, unde se întâlnesc cu persoane implicate în viaţa comunităţii, tineri şi persoane interesate.

 

Ediţiile precedente (click pe ediţie pentru detalii și galerie foto):

2012

2011

2010

Tag-uri