Locaţia curentă este: Prima pagină / Consilier / Psihologie / Articole tematice / Voluntariatul și empatia

Voluntariatul și empatia

 

Atunci când ești într-o situație agreabilă și comfortabilă este mult mai dificil să empatizezi cu alte persoane aflate în suferință. La nivel neurobiologic creierul întâmpină dificultăți în a înțelege și identifica starea emoțională a unei alte persoane și de a se pune în locul altcuiva.
Cercetătorii de la Max Plank au folosit un experiment pentru a testa această ipoteză (articol publicat în numărul din octombrie 2013 a Jurnal of Neuroscience). Participanții, în echipe de câte doi, au fost expuși simultan unor stimuli vizuali și tactili fie neplăcuți, fie unora cu valență pozitivă.
De exemplu, în timp ce participantului numărul 1 i se arăta o imagine a unui vierme și i se punea noroi în palmă, participantului numărul 2 i se arăta imaginea unui ursuleț de pluș  și putea simții în palmă ceva moale, o blană. Dacă nu ar fi fost cei doi stimuli, participanțiii ar fi evaluat situația doar preponderent rațional, și emoțiile lor ar fi fost în mare parte limitate. Participanții au putut vedea și stimulul la care a fost supus partenerul. Apoi cei doi participanți au fost rugați să evalueze emoțiile lor în comparație cu ale celorlalți. Atât timp cât cei doi au fost expuși la același tip de stimuli pozitivi sau negativi, le-a fost mai ușor să  evalueze emoțiile partenerului. Participantul care s-a confruntat cu un stimul neplăcut a putut foarte ușor să își imagineze imaginea și senzația pe care a simțit-o celălalt.
Diferențele cele mai mari au apărut atunci când cei doi au primit stimuli diferiți. În acest caz empatia a scăzut. Propriile emoții au biasat evaluarea emoțiilor celeilalte persoane.  Participanții care se simțeau bine au evaluat experiența partenerului ca fiind mai puțin neplăcută decât aceasta a fost în realitate. Reciproc, cei care au experimentat un stimul negativ, au evaluat experiența pozitivă a celuilalt ca fijind mai puțin pozitivă.
Studiile de până acum au arătat că oamenii se bazează pe propriile lor emoții atunci când  devin empatici. Totuși acest lucru, funcționează bine doar dacă suntem într-o stare neutră sau în aceeași stare ca și partenerul. Altfel, creierul trebuie să folosească girusul supramarginal drept pentru a echilibra și corecta tendința noastră de a fi centrați pe sine  în percepția durerii sau a suferinței celuilalt.
În acest context voluntariatul capătă o altă valență. Crează o situație numită câștig-câștig. Prin a face bine altora, de fapt îți faci bine ție însuți. Dacă luăm în calcul studiul de mai sus, am putea spune că expunerea noastră la problemele  și suferința celor cărora le dedicăm o parte din timpul nostru ne poate ajuta să dezvoltăm conexiunile neuronale cu zona responsabilă de empatie. Nenumărate studii subliniază  relația directă dintre voluntariat și empatie, persoanele care fac voluntariat manifestând nivele mai mari ale empatiei decât persoanele care nu fac voluntariat.
Astfel că voluntariatul ne ajută nu numai în a obține o anumită stare de satisfacție și mulțumire de sine, ci poate conduce, prin dezvoltarea empatiei la relații mai bune. De ce? Pentru că empatia este un proces esențial relațiilor de calitate, de la cele intime, la cele sociale.
Președintele Theodore Roosvelt spunea: ”Nimănui nu îi pasă cât de multe știi până când nu știe cât de mult îți pasă”. Astfel că empatia este văzută de fapt ca o premisă pentru proiectele importante pe care cineva dorește să le facă în viața sa. E punctul de plecare și totodată punctul de dezvoltare continuă prin care oricine se poate asigura că  demersul  său este îndreptat către ceilalți, și nu slujește doar propriului sine.

 

Atunci când ești într-o situație agreabilă și comfortabilă este mult mai dificil să empatizezi cu alte persoane aflate în suferință. La nivel neurobiologic creierul întâmpină dificultăți în a înțelege și identifica starea emoțională a unei alte persoane și de a se pune în locul altcuiva. Cercetătorii de la Max Plank au folosit un experiment pentru a testa această ipoteză (articol publicat în numărul din octombrie 2013 a Jurnal of Neuroscience). Participanții, în echipe de câte doi, au fost expuși simultan unor stimuli vizuali și tactili fie neplăcuți, fie unora cu valență pozitivă. De exemplu, în timp ce participantului numărul 1 i se arăta o imagine a unui vierme și i se punea noroi în palmă, participantului numărul 2 i se arăta imaginea unui ursuleț de pluș  și putea simții în palmă ceva moale, o blană. Dacă nu ar fi fost cei doi stimuli, participanțiii ar fi evaluat situația doar preponderent rațional, și emoțiile lor ar fi fost în mare parte limitate. Participanții au putut vedea și stimulul la care a fost supus partenerul. Apoi cei doi participanți au fost rugați să evalueze emoțiile lor în comparație cu ale celorlalți. Atât timp cât cei doi au fost expuși la același tip de stimuli pozitivi sau negativi, le-a fost mai ușor să  evalueze emoțiile partenerului. Participantul care s-a confruntat cu un stimul neplăcut a putut foarte ușor să își imagineze imaginea și senzația pe care a simțit-o celălalt. Diferențele cele mai mari au apărut atunci când cei doi au primit stimuli diferiți. În acest caz empatia a scăzut. Propriile emoții au biasat evaluarea emoțiilor celeilalte persoane.  Participanții care se simțeau bine au evaluat experiența partenerului ca fiind mai puțin neplăcută decât aceasta a fost în realitate. Reciproc, cei care au experimentat un stimul negativ, au evaluat experiența pozitivă a celuilalt ca fijind mai puțin pozitivă. Studiile de până acum au arătat că oamenii se bazează pe propriile lor emoții atunci când  devin empatici. Totuși acest lucru, funcționează bine doar dacă suntem într-o stare neutră sau în aceeași stare ca și partenerul. Altfel, creierul trebuie să folosească girusul supramarginal drept pentru a echilibra și corecta tendința noastră de a fi centrați pe sine  în percepția durerii sau a suferinței celuilalt. În acest context voluntariatul capătă o altă valență. Crează o situație numită câștig-câștig. Prin a face bine altora, de fapt îți faci bine ție însuți. Dacă luăm în calcul studiul de mai sus, am putea spune că expunerea noastră la problemele  și suferința celor cărora le dedicăm o parte din timpul nostru ne poate ajuta să dezvoltăm conexiunile neuronale cu zona responsabilă de empatie. Nenumărate studii subliniază  relația directă dintre voluntariat și empatie, persoanele care fac voluntariat manifestând nivele mai mari ale empatiei decât persoanele care nu fac voluntariat. Astfel că voluntariatul ne ajută nu numai în a obține o anumită stare de satisfacție și mulțumire de sine, ci poate conduce, prin dezvoltarea empatiei la relații mai bune. De ce? Pentru că empatia este un proces esențial relațiilor de calitate, de la cele intime, la cele sociale.  Președintele Theodore Roosvelt spunea: ”Nimănui nu îi pasă cât de multe știi până când nu știe cât de mult îți pasă”. Astfel că empatia este văzută de fapt ca o premisă pentru proiectele importante pe care cineva dorește să le facă în viața sa. E punctul de plecare și totodată punctul de dezvoltare continuă prin care oricine se poate asigura că  demersul  său este îndreptat către ceilalți, și nu slujește doar propriului sine.