Locaţia curentă este: Prima pagină / Consilier / Psihologie / Articole tematice / Neuroplasticitatea, învățarea și memoria

Neuroplasticitatea, învățarea și memoria

Noi suntem arhitecții și ziditorii propriului nostru creier (dr. Helena Popovic).

 

Pentru mult timp s-a crezut că pe măsură ce înaintăm în vârstă, conexiunile de la nivel cerebral devin fixe, rigide. Cercetările au arătat că, de fapt, creierul nu încetează în a se schimba pe parcursul învățării.Creierul uman este într-o continuă schimbare a structurii sale, a numărului de celule, a circuitelor și a compoziției sale chimice ca rezultat direct a ceea ce facem, a experienței, a modului de a gândii și a  credințelor noastre. Acestproces se numește neuroplasticitatea, sau altfel spus capacitatea creierului de a se schimba sub influența învățării. Creierul crează reprezentări ale lumii bazându-se pe informațiile primite prin intermediul organelor de simț. Învățarea depinde de plasticitatea circuitelor cerebrale care sunt capabile să se reorganizeze funcțional pentru a adapta reprezentarea mentală a lumii ca răspuns la schimbările continue ale informației relevante primite. Memoria constă în procesele implicate în menținerea efectelor induse la nivelul creierului de procesele de învățare. Astfel că atât învățarea cât și memoria sunt interdependente.
Schimbările asociate cu învățarea apar cel mai pregnant la nivelul conexiunilor dintre neuroni, asttfel se pot realiza noi conexiuni și structura internă a sinapselor existente se poate schimba. Neuroplasticitatea poate fi observată, de exemplu, la nivelul cerebral al persoanelor care știu două limbi. Se pare că învățarea celei de-a doua limbi este posibilă cu ajutorul schimbărilor funcționale care se produc la nivel cerebral, dar și la persoanele care joacă jocuri pe calculator.
Neuroplasticitatea contribuie la recuperarea funcțională a creierului după anumite evenimente traumatice sau aversive. Elementul cheie al tratamentului de recuperare în SM îl constituie trainingul motric (pentru deprinderea și reînvățarea funcțiilor pierdute) și recuperarea funcțională (în care este inclusă și recuperarea cognitivă).Neuroplasticitatea poate reduce expresia clinică a unor simptome, cum ar fi tulburările motorii, deficitele cognitive, mai ales în fazele timpurii ale bolii. Reorganizarea corticală ulterioară unui  atac de SM, conduce la recuperarea funcțiilor pierdute.  Există uneori și o reorganizare greșită, așa cum este de exemplu în cazul apariției oboselii în SM. Cercetările actuale au în vedere neuroplasticitatea ca principal factor în lupta cu simptomele SM.
Neuroplasticitatea este potenţată de somnul odihnitor, de o bună oxigenarea creierului, de exerciţiilr fizice, de consumul a 2 litri de apă pe zi, de învăţare și de o dietă bogată în legume și în fructe. Activitatea mentală declanșează și influențează activitatea creierului, modificările respective având loc doar atunci când persoana  acordă atenție fluxului informațional care le cauzează. Adică, evenimentul se declansează doar atunci când mintea este într-o stare particulară de atenție și concentrare ceea ce înseamnă că activitățile rutiniere în care implicarea și interesul noastru este scăzut nu conduc  la efectele așteptate asupra psihicului și abilităților noastre. Într-un studiu recent, s-a demonstrat că dorința de a juca jocuri video corelează cu schimbări la nivelul materiei cenușii din hipocamp și din cortexul prefrontal dorsolateral drept (Kuhn, 2013). Aceasta înseamnă că activitățile pe care le realizăm în scopul recuperării cognitive au nevoie de o implicare personală, adică de dorința de a fi activ, dar nu doar de dragul de a fi activ, ci ca stil de viață.
În sens invers, restrângerea activității mentale, limitarea la doar unele activități rutiniere, automatizate, care nu au capacitatea de a stimula cognitiv persoana, conduce la scăderea impactului activității asupra psihicului.
Chiar și în cazul unor exerciții mentale a unor mișcări simple sunt activate rețele neuronale similare ca în cazul execuției fizice a mișcării.
Neuroplasticitatea nu întotdeauna duce la consecințe favorabile, adică nu se exprimă tot timpul (trebuie avute în vedere ariile afectate, dar și alți factori care pot împiedica neuroplasticitatea), ea poate avea și carater patologic și dizabilitant.
Discuțiile despre neuroplasticitate devin și mai interesante atunci când se discută despre recuperarea funcțiilor cognitive în bolile neurodegenerative sau în cele care apar leziuni, cum ar fi SM.
Vă invităm să citiți în continuare, articolele despre trainingul cognitiv în bolile neurologice.